Inapoi in tara

Dimineata. Trezirea ca de obicei la ora 7 punct, micul dejun si gata de treaba. Sa fi fost un vis? Nu-mi dau inca seama, insa cumva soarele m-a trezit altfel in dimineata asta. Zambesc, in timp ce ma indrept spre firma. De unde atata bucurie se intreaba poate oamenii gri, ce merg cu capetele plecate, grabiti care mai de care spre serviciu?
Visul meu se numeste Rock Im Park. A durat trei zile si trei nopti, exact ca in poveste. Muzica si slujitorii ei ne-au fermecat pe toti pana in adancul fiintei, ne-au involburat ca pe niste ape dezlantuite in mijlocul furtunii ca mai apoi sa ne faca sa plangem ca pe niste copii, cand ne-au dat inima lor in dar, sincer si fara sa ceara nimic in schimb...
... Si acum sa lasam putin lirismul de-o parte, si sa separam facts from fantasy!
La fel ca in poveste, ne-am imbatat 3 zile si 3 nopti! Sa curga rauri de bere! Ei bine, ce e un festival de rock fara bere si carnati, mai ales in Germania? Dupa cateva pahare (10-11) am ajuns in prima seara aproape de scena centrala, unde urmau sa cante baietii de la Limp Bizkit.
1,2,3… JUMP MOTHERFUCKERS! My Generation a dezlantuit haosul. Oameni angrenati in mosh-pit si walls of death, crowd surfing, gagici care se laudau, de pe umerii diversilor lor prieteni, cu dotari, la unele standard, la unele cu tuning… peste tot in jurul nostru se simtea o caldura umeda, amestecata cu mirosul de om agitat sau iz razlet de joint, si cate si mai cate.
Am iesit de acolo mai devreme decat ne asteptam, fiindca mi se luase ingrozitor de restrictiile sonore idioate impuse de autoritati. Cum sa se umfle cantarea daca nu e dat PA-ul tare? Saracul Fred Durst a facut cateva incercari catre sunetisti, pentru a ridica volumul, fara efect insa. Putea sa fie un concert bestial … pacat.
Sincer vorbind, m-am bucurat enorm ca am vazut niste trupe mai mici, comparativ cu “The Mainstream Giants” cum ar fi Limp Bizikit, Korn, Slpknot sau Guano Apes, care oricum erau clar de vazut, insa cumva, numele Sevendust, Dredge, Fightstar sau baietii rai de la Killswitch Engage, m-au bagat in starea mult asteptata. Si tobarii, TOBARII aia... vorba unui prieten, sunt toti recrutati dintr-o tara a tobarilor, in care toti bat cu niste balls cat casa, iertata-mi fie expresia :D, si ce mai atata vorba, canta de fapt, nu bat la tobe.
Daca sunteti curiosi, va recomand cu toata caldura sa cautati putin pe youtube, 3 oameni: Omar Abidi (Fightstar), Morgan Rose (Sevendust) si in nici un caz in ultimul rand, Dino Campanella (Dredg).
La trupele astea, lumea nu facea abuz de scandal, decat acolo unde se cerea, si cu toate ca sunt trupe care canta foarte agresiv, muzica s-a manifestat altfel asupra tuturor. Este amuzant faptul ca in Romania, oamenii care canta rock, privesc uneori cu indoiala publicul care nu se agita frenetic . Asta nu inseamna ca oamenii aia nu te plac, doar ca asta este efectul muzicii tale asupra lor, ar trebui sa fii fericit cand oamenii te asculta si dau din cap mai rezervat, mai groovie poate. Vibreaza cu tine DE FAPT, si nu-si sparg capetele in wall of death, fiindca totul se rezuma la o intrebare simpla: ‘Cu ce ramane cel care in loc sa asculte si sa primeasca muzica ta inauntru, o agita si o lasa afara din cauza faptului ca e prea ocupat sa se apere de cel de langa el intr-un mosh-pit?’
Cu toate ca m-am distrat de minune in nebunia aia de acolo, inca ma dor vanataile pe care le-am colectionat la concerte. Uneori e bine sa lasi animalul afara si sa te bestializezi cat se poate de periculos. Suna fix pe dos fata de ce am scris cateva randuri mai sus, asa-i? Dar, da , e nevoie si de asta!
Am plecat cu parere de rau, deoarece stiam ca dupa ce am trait cu populatia ‘Rock Im Park’, veseli, cheflii, prietenosi peste masura si iubitori de muzica, am sa ma intorc intre taximetristi, cocalari si pitipoance, dar, DAR, sa nu disperam! Cum spunea un amic, ‘Rocku’ nu va moare!’ Doar ca in Romania, e lesinat de tot, si are nevoie de un soc puternic, si de un suflu de aer proaspat in plamanii obositi! Asa ca, ‘ROMANIA, DO YOU LIKE IT LOUD????????’

Pe curand dragii mei.